Ana

M-am desprins rapid din imbratisarea lui in care ma afundasem pentru a ne spune la revedere.

Mi-era teama ca imi va simti inima cum bate innebunita.

Mi s-a parut ca am prins un colt de inima de-a lui care a batut o data. Tare.

Potoleste-te, Ana, mi-am zis. N-ar fi prima data cand ai inchipuiri cu ochii deschisi.

Am facut cativa pasi topaiti si infrigurati inapoi si am incercat sa ii caut privirea sa vad daca s-a prins.
Nu i-am gasit-o in bombeurile pantofilor mei. Mi-era teama ca imi vede ochii si ii devine clar, distant si usor amuzant.

Trebuie sa ma scutur, ma aud cum spun banalitati de la revedere, cred ca am si zambit, poate si el. M-am indepartat usoara si toate cladirile se dadeau la o parte elastic sa ma lase sa trec. Bataia lui de inima era de acum o certitudine, o simteam si o resimteam si crestea si devenea lungi seri de conversatie si priviri in ochi.

*

Ce mai stii de Ana? 

Tocmai m-am vazut cu ea. Nu prea stiu ce face, nu am prea vorbit. Parea grabita.